Islanda, un loc unde natura nu a încetat să ne uimească: gheţari, vulcani, gheizere, cascade, peisaj lunar, ape geotermale si o nebunie de culori.
Ajungem în aeroport în Reykjavík si asteptăm pe cineva de la compania de rent-a-car să ne ia, să ne ducă la depozitul de masini care se afla la câtiva km depărtare si să luăm în primire o masinucă veche (Toyota Yaris), dar care nu ne-a făcut probleme.
Dimineața am ajuns în parcarea din fața cascadei Seljalandsfoss (foss = cascadă), după un drum prin pustietate, cu lumina ca la lăsatul serii si ne-au uimit primele peisaje ale Islandei. Culorile puternice ale vegetației de aici nu-mi aduc aminte să le fi întâlnit si prin alte părți până acum.
Începutul pare promițător. Următoare oprire o facem la o altă cascadă renumită din apropiere, Skogafoss. E prea frumos. După ce admirăm îndelung cascada, curcubeul, verdele crud si tot ce vedem în jurul nostru, urcăm puțin si găsim un loc ferit de lume care ne-a atras prea tare si ne-a corupt să mai tragem un pui de somn de vreo 2 ore, întinsi pe iarbă.
Back on the road 🙂 Drumurile sunt pustii si frumoase. Totusi suntem în plin sezon asa că din când în când mai dai de câte un biciclist sau de un autocar cu turisti. Am trecut pe lânga un muzeu unde puteai vizita căsuțe traditionale, cu acoperis de iarbă, dar n-am intrat, le-am văzut doar de afară. Pe marginea drumului se mai gasesc încă rămăsițele unor mici locuri de depozitare a laptelui. Fermierii umpleau canistrele cu lapte si le lăsau în mici adăposturi la marginea drumului pentru a fi ridicate de companii, procesate si apoi vândute populației. Dacă doreai lapte, lăsai sticlele goale în fața casei, ele fiind umplute când trecea camionul de distribuție. Acest sistem a funcționat pâna aproape de anii ’80.
Apoi am iesit de pe soseaua principală si ne-am îndreptat către coastă, prin zona Dyrholaey.
Am reusit să ajungem abia noaptea în camping, aflat in parcul national Vatnajökull. Dimineață avem ocazia sa privim ghețarul pe care urma sa urcăm în ziua următoare pentru a atinge cel mai înalt vârf – Hvannadalshnúkur (2110 m) si pentru care am ocupat jumătate din rucsaci cu echipamentul de iarnă.
Vremea ține în continuare cu noi – soare cât cuprinde si totusi o răcoare plăcută. Azi, dacă tot e cam târziu, ne mai plimbăm prin împrejurimi, iar mâine este ziua dedicată incercării de a atinge vârful.
Prima oprire o facem la lacul glaciar Fjallsárlón, situat în sudul ghețarului Vatnajökull, este mai putin cunoscut si populat fața de urmatorul. E uimitor cât de puțin trebuie să mergi în Islanda pentru a schimba complet peisajul. Ajungem si la Jökulsárlón Glacier Lagoon. Admirăm din toate unghiurile. Vizităm si orasul port Hofn, apoi ne întoarcem la lagună pentru apus si ne distrăm urmărind focile si cum se deplasează bucățile de gheață.
Înapoi la camping să facem planul pentru ghețar, cu toate că vremea nu se anunță prea bună, dar ce să facem, nu avem prea mult timp la dispozitie asa că decidem să încercăm. Ajungem în parcarea de la baza traseului, mâncăm, ne echipăm si abia pe la 10 dimineața începem urcusul. Prima parte e cu vegetație, cu pârâiase si un verde crud de-ți vine să-l mănânci. Am ochit o mică cascadă si am făcut acolo un popas. Eram singuri pe traseu, iar spre vale se vede o cămpie întinsă, fără urme de civilizație. Spre final vremea s-a înrăutățit si n-am mai continuat drumul către vârf. Întoarcerea a fost pe ploaie si ceață. Simțeam urme de dezamăgire că ne-am întors. Totusi vremea dădea un aer misterios traseului si mă simțeam mulțumită de sentimentele de expediție care mă încercau într-un loc care părea uitat de lume.
Drumul a fost suficient de interesant, cu peisaje diverse: de la o zonă verde cu poienițe si cascade în care te simțeai ca într-o poveste pentru copii, apoi o bucată fără vegetație, puțin spooky ca în final să ajungi la ghețar.
Ziua următoare am ales să mai facem un traseu lângă camping, la Svartifoss.
Cascada Svartifoss este înconjurată de coloane de bazalt (rocă vulcanică), hexagonale, înalte si negre. Aceste coloane hexagonale se formeaza atunci când procesul de răcire a lavei este mai lent. În România formațiuni asemănătoare se găsesc în M-ții Metaliferi.
Conducând pe singura șosea principală (care înconjoară insula) dăm de un câmp cu momâi, loc deumit Laufskálavarþa. Conform tradiției, fiecare trecător contribuie la aceste momâi pentru a-i aduce noroc. Acestea au apărut în memoria fermei Laufskálar, distrusă de o erupție vulcanică în anul 894, când s-a înregistrat pentru prima dată erupția vulcanului Katla si reprezintă un simbol al forței naturii. Administrația locală a drumurilor a adus aici un morman de pietre pentru ca tradiția să fie continuată si de către turisti. Denumirea în islandeză a depunerilor de lavă provine de la numele acestui sat.
Ne oprim puțin la baza celebrului vulcan Eyjafjallajökull, care a erupt puternic in 2010. La magazinele pentru turisti se găseau tricouri care te invățau cum să pronunți Eyjafjallajökull :).
Într-un orăsel din drum, Vik am găsit un mic punct de informare turistică, unde un nene simpatic cu figură de vrăjitor ne-a zis de un loc mai puțin turistic, frecventat de tinerii localnici – un bazin cu apă termală. Cu toate ca e deja 11 seara, pornim în căutarea lui (oricum e lumină), în speranța că ne vom relaxa puțin. De la Vik continuăm în direcția Reikjavik, trecem de Skogafoss si facem dreapta către Seljavellir, pe un drum forestier. Ajungem la o înfundătură de drum, unde lăsăm masina si pornim în căutarea bazinului, fără mari speranțe de a-l găsi. Sunt 3 căsute si câteva masini. Nu sunt semne si nu pare a fi nimic care să indice că suntem pe drumul cel bun. Ne echipăm si ne încercăm norocul. La 10 minute de mers pe jos îl gasim :). Afară e destul de frig, însă apa are aprox 50 grade. O nebunie, in the middle of nowhere; locul se numește Seljavallalaug. Pe la 12 noaptea au început sa vină si câtiva tineri petrecăreți. S-au băgat în apă, au făcut un cerc si au stat la palavre cu berile în mână. A fost greu să iesim din apa fierbinte, dar ne luase o foame de zile mari.
Ziua următoare mergem către Landmannalaugar, dar alegem să nu profităm de autocarele turistice si să ne aventurăm puțin.
Gata, după ce înconjurăm lacul Hrauneyjalon, în dreptul unui baraj, se termină drumul pe care avem voie să mergem cu masina. Drumurile marcate cu “F” pe hărțile turistice sunt interzise pentru masinile mici, fără 4X4, iar companiile de asigurări nu-ți acoperă defecțiunile provocate de aceste drumuri sau de traversatul râurilor cu masina. O parcăm, rucsacii în spinare si hai să vedem până unde reusim să ajungem. Nu mai luam cortul si sacii. Nefiind noapte, vedem noi cum o să ne descurcăm.
Mult noroc pe capul nostru. Nu facem doi pasi si vedem o masină că trece pe lânga noi. Facem semn. Chiar ne ia si pe noi pentru o bucată din drum. Era un pusti care transporta un soi de butelii către o zonă pustie într-o masină gen ARO, care si-ar fi găsit in mod normal locul, de ceva vreme, într-un parc de fiare vechi. Drumul e foarte accidentat, urcă, coboară pe teren negricios, cu sanțuri mari. Avem ceva emoții în unele locuri, unde părea să fim la un pas de a ne răsturna, însa tipul n-avea niciun stres. Trecem de zona cu mormane de lavă întărită si coborâm din masină întrucât tipul avea alt traseu. Ne întrebăm nedumeriți încotro merge. A cotit dreapta prin nisip. Nu părea a fi un drum pe acolo, doar o zonă pustie….
E incredibil peisajul. Parcă am fi pe lună. Un soi de desert deluros, acoperit cu cenusa si nuante rosiatice si gălbui pe ici-colo.
După aproximativ 10 km de mers ajungem în dreptul lacului Frostastaðavatn. Aici se observă un “râu” de lavă întărită care se scurge în lac. Mai avem puțin până în zona de camping si decidem să ne abatem puțin de la drumul de masini. Urcăm un mic deal, unde bate vântul puternic si cam înghețăm. Admirăm privelistea incredibilă cu lacuri, lavă, conuri vulcanice si delaurile acoperite nisip cu diferite nuanțe de culori: albastru, verde, galben, rosiatic…
Gata, am ajuns în camping si ideea ne a ne mai întoarce în noaptea asta la masină cam iese din discuție. Evident că, odată ajunsi, obosiți, înghețați, cu stomacul cersind de mâncare si pe semi-ploaie, “vedem noi cum ne descurcăm”, de la începutul zilei, se transformă în “dar noi unde dormim?”.
Încercăm sa găsim o soluție de a rămâne aici peste noapte. Cabana existenta era evident plină. Se fac rezervări cu mult timp înainte, iar cortul nostru zace în portbagajul masinii. Recepția este închisă, întrucât se strânseseră toți la o cină si puseseră afis cu rugămintea de a nu-i deranja. Nu asta ne era intenția, însă chiar am fi avut nevoie de un simplu răspuns la întrebarea “aveti doua locuri libere sau un cort de închiriat?” Sa stim si noi ce planuri să facem. Dacă era nevoie sa ne întoarcem să aflăm totusi cât mai curând. Reusim, după lungi insistențe si după ce i-am enervat puțin cu faptul că am ajuns aici total nepregătiți, să închiriem un cort sau mai bine zis jumătate de cort si doi saci de dormit subțiri, cam rupți si cu un miros de-ți muta nasul, abandonați acolo de niste turisti. Deci, suntem salvați :).
Ne mai plimbăm puțin prin împrejurimi, ne uităm la o mână de oameni care se bălăceau în costume de baie, în apele termale cât timp noi eram încotosmăniți si tot tremuram de frig. Foamea îsi spune cuvântul până la urmă si atacăm Mall-ul simpatic din camping. Ne-am ales, printre altele, niste oua “gigant”, de țară, gustoase si cu un gălbenus imens si intens colorat. În această seară am luat decizia că trebuie să ne perfecționăm stilul de gătit la primus, după ce am salivat la ce găteau cei din jurul nostru: niste francezi făceau paste cu somon, ca la carte, iar altii prajeau cârnați cu usturoi. Înghițim în sec si înfulecăm măncarea noastră la plic.
În ziua următoare, a venit si rândul nostru să ne bucurăm de apele termale din zonă. E atât de bine! Acum eram noi cei care zâmbeam relaxați către cei veniți cu autocarul, cu pufoaicele pe ei, care ne priveau uimiți.
Gata cu bălăceala. A fost greu să renunțăm la bine si să iesim în costume de baie în cele câteva grade de afara. Mai facem o plimbărică prin împrejurimi si ne pregătim sufleteste de cei 20 km de mers pe jos până la masină. Hai să nu ne întoarcem pe acelasi drum. Zărim o potecuță si ne aventurăm. Direcția pare bună. Ajungem noi cumva la drum. După oițe pufoase care ne stau în drum, peisaje care de care, ajungem si la lacul care ne-a dat pe spate (Lacul Ljótipollur).
De aici însă, gata poteca. Doar nu ne întoarcem. Daca o luăm înainte ar trebui sa ne intersectăm la un moment dat cu drumul. Zis si făcut. Eram noi cu… noi si din când în când niste oi.
Pfiu! Înca 2-3 dealuri nisipoase si am ajuns la drum. E friiig si suntem cam obosiți. E deja 10 seara. Propun să ne asezăm să bem un ceai. Mai avem aproximativ 12 km de mers până la masină si trebuie să ne refacem forțele. Ne-am băut ceaiul si iar a dat norocul peste noi. Am văzut o masină venind. Nu mai speram căci era deja târziu. I-am făcut cu mâna si da, ne-a luat si ne-a lăsat în fața masinii noastre.
Eram curiosi cum de-si permit oamenii din sate să cumpere de la supermarket, când toate sunt asa scumpe, mai ales că nu-mi dau seama din ce ar câstiga asa mult. Am înteles că mulți au gospodăriile proprii si magazinele pe care le gasesti destul de rar sunt destinate în special turistilor. Alfel, mai scot un ban în plus din turism si renumitele pulovere de lână. Apropo, oile lor sunt extrem de ingrijite si cu blana mare si pufoasa :). Pentru încalzire islandezii nu cheltuiesc, căci apa calda e naturală si … gratuită.
Pe la miezul nopții ajungem la masină si pornim către gheizerele Strokkur si Marele Geysir. Este ultima zi de vacantă si ar mai fi atâtea de văzut…Găsim zona, parcăm si adormim instant. La 7.30 dimineața eram în picioare, singuri, printre jeturile de apă fierbinte. Ne apropiem si asteptăm nerăbdători următorul jet. Uau! Spectaculos fenomen! Apa care ajunge la suprafață are cam 100° C.
De la Geysir mergem către zona unde se despart plăcile tectonice, cea a Americilor de cea a Europei și la locația primului parlament al Islandei –Þingvellir, creat în anul 930.
Nu ne mai permitem sa explorăm insula. În seara asta avem zborul către Berlin. Pentru orele rămase am ales să mergem la celebrul spa – Blue Lagoon si să vedem puțin si capitala.
Islanda are muuuult mai multe de oferit față de ce am apucat noi sa vedem în cele 6 zile, dar vor mai fi si alte ocazii. Tind să cred că vom reveni, cel puțin dorința există. As încerca si o vacanță de iarnă aici, “in the beautiful middle of nowhere”.
Uite ca am gasit asta pagina web despre Scurta aventura in Islanda, cautand despre
maramu. Acum tre sa recunosc ca faci treaba super. iti recomand sa vizitezi si pagina web http://cazare-maramures.net o pagina despre maramures.
Multam